Rochii de matase

Am nevoie de tine, dar nu pentru sufletul meu, ci pentru a-ti folosi frumusetea. Vreau sa iti dai rochia alba, jos. Scoate-o incet, in timp ce eu imi ascut creioanele. Nu vreau sa te vad pentru ca te aud si-mi este de ajuns. Aud cum rulezi materialul spre glezne, se pare ca-i matase...ti se potriveste. Iti aud respiratia. Este din ce in ce mai grea. Pe masura ce te dezbraci, respiratia ti se ingreuneaza. De rusine, sau ce o fi? Nu vad de ce. Nici macar nu ma uit la tine. Privesc varful unui creion, in lumina ce trece prin fereastra intredeschisa. Te aud, dar nu ma intorc. Te asezi pe pat. Adierea de vant de vara, raspandeste in camera mirosul parfumului tau...parfum de tei. Adulmec...inchid ochii si-ti spun ca esti frumoasa. Razi si-mi raspunzi cu un oftat. Ma intorc si te analizez. Esti asa cum mi-am inchipuit, insa iti spun ca pentru profunzimea desenului este nevoie sa renunti la lenjerie. Din nou, nu-mi trebuie sa te privesc, caci imi vorbesti prin respiratie. Ai vrea, dar iti e jena si crezi ca am sa interpretez lucrurile pe dos. Ei bine, nu! Imi confirmi cu o privire nesigura ca nu te vei dezbraca. Rad si-ti explic ca nu am inclinatii sexuale gresite, dar imi place sa surprind puritatea si frumusetea femeilor, iar cel mai corect mod de a o face, este sa fi goala, fara niciun accesoriu. Iti spun ca o femeie este frumoasa fara nimicurile materiale sau bijuteriile scumpe, iar eu nu am sa-mi prezint lucrarile creionate, cu astfel de nimicuri, ci doar frumusetea pura. Lasi privirea sa-ti tradeze nesiguranta, iar eu nu pot lucra cu femei complexate. Iti spun sa te imbraci si daca vrei, sa pleci. Te simti libera. Asta faci, te imbraci si iesi fara sa spui un cuvant. Nu te privesc caci nu am nevoie sa te vad grabita. Ies pe balcon si te privesc. Pasesti usor, ca o frunza de toamna picata dintr-un capac batran si viguros. Rochia iti este miscata de adierea de vant. Iti prinzi parul cu mana, pentru cateva secunde si putin te intereseaza rochia alba , scurta si de matase. Ti se potriveste de minune. Habar nu am cum te pot admira, dar nu te plac. Ai putea, prin frumusetea ta, sa ma faci sa ma indragostesc de tine, dar asta nu se va intampla, pentru ca tu esti o simpla fata, iar eu...o simpla fata.Ma uit lung in zare, dar imediat imi redresez traiectoria vizuala asupra ta. Te pierzi ca o boare de vant si nu te mai vad. Ma intorc in camera mea si suflu praful de pe birou.Imi aranjez patul. Ma indrept catre balcon si dintr-o data, o ploaie de fete uda trotuarul. Nu, nu sunt din acelea, sunt doar niste manechine ce poarta un machiaj lipsit de personalitate. Niciuna nu are privirea ta sincera si in acelasi timp infricosata, privirea caprioarei asezate in mijlocul unui grup de braconieri.
Am incetat sa mai sper, de doua luni, ca macar o singura data te voi mai vedea. Afara totul este incalzit de razele soarelui. Azi este mai cald decat deobicei. Ma pregatesc sa ies pentru o plimbare, dar soneria se aude. Ma uit pe vizor si zambesc. Iti deschid. Ma privesti mult mai increzatoare decat ultima oara si ma intrebi daca mi-am ascutit creioanele. Iti raspund ca nici macar nu le-am folosit de atunci. Imi asez hartia pe birou...o coala A3, sa te vezi cat mai bine apoi. Azi esti imbracata intr-o rochie lunga, verde si de matase. Iti spun ca matasea iti vine bine si ma intrebi, cum de stiu ca rochia ta-i de matase. Tac si te privesc. Acest verde crud iti infatisaza puritatea sufletului. Nu sti sa te dezbraci, dar asa nu conteaza. Termini si ma privesti, dar zambesti de data aceasta, sigura pe tine. Ai pielea inchisa la culoare, picioarele potrivite ca lungime, abdomenul plat, sanii plini si rotunzi, gatul pare sculptat de un profesionist. Iti ti mainile pe langa trup si din cand in cand strangi din pumni. Iti misti degetele de la picioare foarte des, probabil este un tic. Iti musti buzele si astepti cuminte in picioare. Iti cer sa te asezi, iar in timp ce te indrepti spre pat, o boare rece de vant strabate camera prin fereastra larg deschisa, iar sfarcurile tale e intaresc. Ma asez pe scaun si iti spun sa te asezi in diferite pozitii, dar niciuna nu te reprezinta. Ma enervez si ies pe balcon, pentru o gura de aer. Ma gandesc ca totul e din vina mea, ca nu te poti relaxa pentru ca sunt fata si crezi ca nu-i dat sa se intample asa ceva. Rasuflu si imi sterg gandul acesta din minte. Nimic nu ma poate opri sa te creionez. Ma intorc in camera si raman tintuita in loc. Iti ti frumoasele picioare pe spatarul scaunului meu, ridicate si putin inclinate. Liniile muschilor sunt evidente, la fiecare miscare a piciorului. Suvitele negre de par sunt imprastiate in patul meu. Te uiti in tavan si-ti acoperi sanii cu palmele. Muschii abdominali sunt solicitati din zece in zece secunde. Iti ti respiratia, te joci, zambesti. Ai un zambet sincer. Ochii tai au culoarea castanelor coapte. Buzele iti sunt jucause. Finetea mainilor tale ma face sa regret ca am mina de 0.7 la creion, caci e prea grosiera pentru tine. Esti un parfum? Ei, cum as putea reda eu pe hartie , un parfum?
Iti cer sa ramai in pozitia in care esti. Iti desenez linia gatului, a pieptului...in sfarsit termin, dupa 6 ore, o schita. Ai obosit stand nemiscata, iar eu am obosit sa incerc sa redau pe hartia ceea ce a creat natura. Te imbraci si pleci. Privesc, dupa plecarea ta, minute in sir, schita. Nu, nu esti tu. Nu iti pot reda finetea si feminitatea pe o bucata de hartie. Si hartia nu are mirosul tau de tei...si atunci la ce bun o schita? S-o arunc?Nu, poate iti vei aduce aminte si-mi vei cere ce am creat. Stiu ca nu te vei intoarce si nici pana azi nu te-ai mai intors. Ai ramas in mintea mea o silueta delicata, cu par negru,cu ochii de culoarea castanelor coapte, cu un gat parca sculptat, cu un abdomen plat si tare, cu picioare fin conturate, cu unghii parca de portelan, cu gene lungi si dese, cu privirea calda care a incalzi pe oricine intr-un anotimp friguros, cu sanii plini si rotunzi, cu buzele subtiri si jucause, cu degetele lungi si delicate; cea care aduce adierea de vant in camera mea.
Te-am vazut ieri, coborai din autobuz, intr-o rochie neagra. Ploua iar tu aveai o umbrela crem cu buline negre, iar manerul umbrelei era dintr-un material transparent si avea forma unui carlig. Eu aveam o umbrela neagra si o rochie crem cu buline negre. Am intrat in acelasi magazin, insa eu cu ceva minute dupa tine. Ne aflam amandoua la casa, sa platim. Ma privesti uimita...iti sunt necunoscuta, imi esti necunoscuta, nici acum nu stiu cum te cheama...dar te stiam. Te-am vazut de atatea ori aici si mi-ai placut.  

Nu stiu cine esti

E asa cum vreau eu sa fie, ma pierde si ma readuce pe Pamant cu o miscare lenta. Ma adoarme si ma trezeste cand trebuie. Zbor si ma prefac ca nu aud nimic si ca las totul in urma mea, dar tot care imi sta in urma vine dupa mine. Se napusteste asupra mea si simt ca ma doboara. Unde esti sa ma salvezi? Unde te-ai ascuns? De ce nu vi sa ma scoti din gandurile care m-au infundat in durere? De ce nu vi sa faci curat in sufletul mel, sa te asezi acolo pentru totdeauna si sa ma scapi oricand de durerea provocata de ce e in jur? De ce ma doare asa de tare ca nu esti, cand nici macar nu te cunosc? De ce nu te intorci la mine? Asa necunoscut, te voi iubi si voi avea grija sa ramai al meu. De ce nu ma lasi sa zambesc cand simt ca trebuie, insa imi aduci lacrimile pe fata cand nu vreau? De ce totul se invarte in jurul tau si eu sunt respinsa? De ce toate mi se rastoarna mie in cale si nu ma lasa sa trec? De ce sperantele mele stau la tine ? De ce nu mi le aduci, cai am nevoie de ele, iar tu...tu poti pleca, insa te voi chema cand imi va fi dor de tine, adica intotdeauna. De ce nu ma vrei asa cum sunt? De ce toate astea mi se intampla mie si de ce trebuie sa sufar dupa ceva ce nu cunosc? De ce te iubesc desi nu te-am vazut niciodata si de ce vreau sa ma invalui cu parfum de iubire, daca nu stiu ce iubirea? De ce sunt agitata cand scriu si de ce nu vezi si ma crezi calma si cufundata in nepasare? Nu te cunosc, nu stiu pe cine strig acum, nu stiu ce vreau , sunt intr-o continua stare de stres, sunt intr-o continua cautare de ceva, sunt intr-o continua asteptare care face eforturi. Mi-ai luat tot, pana si rabdarea, toate sunt la tine. Da-mi-le inapoi, tu nu ai nicun drept asupra lor si a sentimentelor mele. Totul ma afecteaza, totul ma doare, totul ma raneste. O simpla vorba e de ajuns sa ma scufund in lacrimi si sa ma doara sufletul. Asculta-ma de acolo de unde esti si ajuta-ma sa zambesc, din nou.

Am nevoie de tine si de mine, intreaga, deci adu-mi inapoi ce mi-ai luat printr-un zambet , iar tu...tu pleaca! Sa nu te intorci vreodata. Am nevoie de tine, insa e mai bine sa ramai necunoscut, acolo in lumea ta. Am nevoie de necunoasterea ta. Am nevoie de absurd si paradox, deci am nevoie de tine, dar nu vreau sa te vreau... Cine ma mai intelege?

Ea si el

Cum a inceput ? Cum sa inceapa... Cu o plimbare in padure... Nu in miezul padurii si nu cu animale salbatice. Ci pe aleile de langa padure. Eu si ea, am vrut sa ne descarcam printr-o plimbare. Cine e ea?
Ea e o fiinta care ma completeaza. Nu avem inclnatii sexuale gresite, insa ea e ca mine si eu sunt ca ea. Nu suntem surori gemene, decat in mentalitate. Avem parinti diferiti, ea chiar si un frate. Eu sunt singura la parinti. In ea, vezi de multe ori ce e in mine, dar ce tin ascuns. Nu am puterea de a-mi arata acea latura. Ea e un alter ego al meu, uman. Asculta-i vocea si ai impresia ca totul in jurul tau e linistit, e calm, e asa cum vrei sa fie cand iti cauti un moment de "tu cu tine".
Poti avea in urma o armata care isi etaleaza uniforma si mai ales bocancii, lovindu-i cu putere de asfalt, poti avea o multime de tauri care pufaie nervosi, poti avea muncitorii de pe santier cu toate instrumentele si sculele lor zgomotoase, ea iti da sentimentul de liniste. In zgomotul infernal al unui polizor care nu se opreste, ea opreste o clipa timpul si iti reda calmitatea si linistea, prin vocea ei. Viseaza ... Viseaza cu ochii deschisi. Vorbeste cu sentimentele tale si iti da puterea sa te exprimi. Este o fiinta aparent lipsita de griji, datorita zambetului cald, de o culoare specifica, dar neprefacut. Este o "ea" care vede in nimic totul si in tot o urma de speranta catre simplitate . Imi e ciudat sa o descriu si sa simt ca sunt la fel si ca imi pare rau ca nu scot asta la suprafata. Fata asta, pur si simplu te face sa cazi in praful profunditatii. Nu imi gasesc cuvintele potrivite sa o pot descrie, e cum nu pare si nu pare ca ar fi cum e. Fizic nu vreau sa o descriu. Am discutat amandoua ca fizicul nu conteaza atunci cand vrei sa iti exprimi sentimentele si puritatea, insa va garantez ca este foarte frumoasa. Fara politeturi, intr-adevar, este foarte frumoasa. Detaliile nu conteaza!

Cine e el? E un el pe care l-am vazut de doua ori in viata mea. Ultima oara cand l-am vazut a fost vineri. Ce m-a facut atunci sa imi intorc capul spre el, m-a facut si acum sa admir mai de aproape. Fizicul, sincer nu prea spune multe despre el. nu spun ca ar fi urat, insa fizicul e banal si il vezi la oricare altul. Are parul lung si curat. De unde stiu? Pentru ca in razele de soare straluceste, si-i brunet. Nu e indreptat. Spre varfuri se onduleaza putin, foarte putin. Eun par sanatos. Podoaba capilara, curata si neindreptata alcatuieste un mic detaliu care ii acopera o parte din fata. Nu stiu sa spun ce si cum despre fata lui, foarte multe, decat ca are buzele frumos conturate, putin groase, nu mult, in asa fel incat sa dea bine pe chipul unui "el". Tot ce stiu foarte bine, e ca fata ii este luminata de ochii sai superbi. E singurul lucru care ma face sa ma gandesc si sa ma tot gandesc la el. Deobicei imi pot da seama ce culoare au ochii persoanelor pe care nu le cunosc si le vad fugitiv. Pe el l-am vazut de doua ori, a doua oara l-am admirat ceva mai mult, i-am vazut ochii clar, nu fugitiv, insa nu pot spune daca sunt verzi sau albastrii, sau verzi-albastrii, sau albastrii-verzi,sau ca ai mei, care isi schimba culoarea la intuneric, lumina, sau intr-o zituatie care depinde de sentimentele puternice fata de altcineva. Nu pot sa spun decat ca erau clari, aposi, calmi si calzi. Singurul cuvant poate fi atribuit acestor ochi, e cucantul "superbi".
Ieri am inceput ziua cu o minunata fata, pe care o cunosc, care te calmeaza prin mentalitatea ei, prin tonul vocii, prin nuanta cuvintelor si a starilor care se schimba cand nici macar nu iti dai seama, un alter ego al meu uman, cum am mai spus, si am incheiat ziua cu un el pe care nu il cunosc dar care prin ochii sai inspira aceeasi calmitate si caldura necunoscuta si puyernica. O ea cunoscuta si un el necunoscut, care mi-au facut ziua frumoasa.

As vrea

...as vrea macar o seara sa stau la masa cu stelele, sa ma sarut cu natura, sa ma dezbrace vantul, sa ma culc in bratele lunii iar cerul sa ma inveleasca...