Scrisoare

Pe masa de lemn din sufrageria în care în copilarie juca şah cu bunicul său, găseşte un plic alb,fără semnătură,bine inchis,cu parfum de gutui şi nuci coapte. Adulmecă mirosul plicului, trage adânc aer in piept, îşi coboară mâinile şi le împreunează pe marginea mesei. Închide ochii şi lasă să-i alunece o lacrimă pe obrajii rumeniţi de soare. Se aşază în fotoliul bunicului, deschide scrisoarea, şi citeşte...

"...Se pune praful pe sufletul meu. Se pune strat cu strat şi nu-i nimeni care sa ştie cand să-l şteargă şi cum să-l şteargă. Praful de dor apasă pe sufletul meu, durerea este atât de mare încât plânge, plânge cu lacrimi de dragoste, plânge cu lacrimi de sânge ce odinioară îmi străbatea venele cu o viteză mult prea mare, atunci când îţi întâlneam privirea şi ochii tăi calzi îmi încălzeau trupul printr-un fior. Mâinile mele se strâng in gol, le vor pe ale tale, le vor pentru totdeauna. Buzele îţi caută suflul cald...a plecat...te-ai pierdut...Degeaba te caut în mulţimea de oameni care inundă strada, degeaba mă uit inapoi crezând ca eşti în urma mea, alergând că vrei să-mi spui ca ma iubeşti. Degeaba vărs lacrimi când sunt conştientă ca un motiv clar nu am...

Am obosit să aştept ploaia ca să-ţi aud glasul. Am obosit să aştept razele de soare ca să-mi şteargă sunetul vocii tale din mintea mea. Am obosit sa caut in fiecare ceva ce numai acolo era...la tine..Cu toate astea, nu am obosit să sper... şi voi spera."

Zâmbeşte, pune scrisoarea in plic, o aşază pe masă, priveşte in gol pe fereastra mare care dă in livada cu meri,oftează scurt şi pleacă...