vineri, 23 aprilie 2010

Rai si iad

Cum unde si ce este iadul? Aceeasi intrebare si referitor la rai. Un subiect de discutie foarte rar de muritorul de rand. Eu mi-am permis sa abordez acest subiect de discutie. Eu si mintea mea am discutat mult timp pe seama acestor doua locuri pe care le alegem inca de cand suntem in viata.
Ce e raiul si ce ne invata el? Cu ce si la ce ne ajuta sa ne gandim la asta? Nu uitati ca imi spun aici parerea personala despre rai si iad. Nu incerc sa influentez, spun doar ce simt si cred.
Pentru mine raiul este un loc...un loc linistit. Un loc care iti inspira calmitate si vointa. Iubire de Dumnezeu si de cel pe care il ai aproape. In rai este liniste. Atat de liniste incat si Dumnezeu isi aude gandurile. Tot impul acolo este frumos, si aici ma refer la vreme, soare, cer senin...si daca ploua vreodata, ploua cu virtuti. Acolo tot timpul este liniste si pace. Zambetele sufletelor sunt razele de soare pe care le vedem noi, in zilele de vara pe cer...Ma intreb, ei atunci rad cel mai mult? Dar mai apar si iarna, insa mai putin. Toamna cred ca sunt melancolici. Primavara ... primavara sunt fericiti ca vine vara si or sa rada mult.
Insa ce altceva pot spune despre rai? Ca acolo iti aduci aminte de adierea de vant pe care o simteai in copilarie, cand bunica iti rasfata podoaba capilara cu degetele ei tremurande, care cu putin timp in urma iti croseta sosete pentru la iarna(" Omul harnic isi face iarna car si vara sanie", spunea cineva, in cazul nostru sosete de lana, vara ). In rai iti gasesti linistea interioara de care ai nevoie. In rai gasesti tot ce nu ai avut pe Pamant, e normal. In rai e ca in rai. Nu stiu sa spun multe despre rai. Nu am trait niciodata, eu sau tu, sau cine va mai citit asta, macar o fractiune de secunda cum e acolo. Ce as putea spune despre rai?Ce, daca nu stiu nimic despre acel loc? Imi e strain si imi e frica sa nu spun vreo prostie. Presupunerile omenesti sunt un nimic profund , fata de creatia Lui. As putea spune cu mai multe cuvinte ce este iadul si ce te invata el, pentru ca iad este aici. Imi pare ca iadul e ca un combinat petrochimic. Fum, gol, ecou, liniste insa asurzitoare. In iad fiecare isi face treaba,adica il indeasa pe suflet cat mai mult in smoala, la fel si pe Pamant. Atrocitatile umane ii indeasa cat mai mult pe cei slabi de inger, in noroi. Egoismul vine din iad, si il consider un lucru bun, uneori. Egoismul si orgoliul vin de jos, si sunt singurele lucruri bune care vin de la beci. Daca nu ai fi orgolios, in aceasta lume, risti sa treaca un val de tauri ai comunitatii, needucati, nespalati, care datorita faptului ca sunt impunatori fizic, sunt acceptati capabili sa faca ceva, mult mai capabili decat esti tu, care gandesti si esti educat. Dar mai merita oare sa fi educat aici? Nu!
va urma ...

duminică, 4 aprilie 2010

De ce?

Renunt la tot. Renunt la mine. Renunt la fardul copilariei zburdalnice, agitate, lacrimi, dragoste... Renunt la aceste lucruri. Sunt calma si privesc in gol pe fereastra pe care cad inca recii stropi de ploaie, lacrimi ale cerului innorat. Astept o raza de soare sa strapunga culoarea cenusie si trista. Pare un fard invechit de timp pe o fata gingasa de fata. Pare totul o plansa uda... Cu toate acestea inima imi bate sacadat...Te astept...Pe cine astept? Nu stiu, nu ma intereseaza, insa astept. Astept si privesc. Ochii imi sunt plini de lacrimi de speranta. Ma topesc in note, ma topesc in zgomotul linistii seci. Ma fac una cu haosul. Tac si tacerea mea urla. Urla de disperare, vrea liniste, vrea o liniste catifelata, calma, surda, moarta de spiritul de viata ce imi umple venele cu miros de rasete si candoarea copilariei unui prunc rasfatat. Mai vreau mainile mamei sa-mi dezmierde fruntea, vreau sa ma uit in oglinda si sa vad acel copil care nu visa ci traia pe viu visarea. Vreau lacrimi de durere, vreau sa-mi vad genunchii si coatele pline de sange, sangele capatat prin cazaturi. Vreau zambetul si tipatul mamei nervoase si speriate la vederea ranilor. Vreau sa nu iubesc. Vreau libertate. Dezlegati-ma de sentimente si injectati-mi ignoramta. Vreau sa cant. Vreau sa simt responsabilitatile mai usor. Sterge-le din fata mea. Vreau sa ma maturizez si sa raman cum sunt, vreau sa cresc si sa-mi bata aceeasi inima de copil, vreau un gram de infantilitate amestecat cu miros de raceala si adolescenta curata. Vreau mirosul de dulceata de nuci si gutuie, vreau sa-l adulmec ascultandu-ti versurile si dupa tine sa ingan muzica cu tonuri ridicate, strigate, calme. Tot corpul tipa, inima e surda si iti aude ochii umezi si calzi. Treci in nefiinta, ma chemi, ma iei cu tine, imi saruti mana, ma porti pe brate, ma arunci in neantul vietii. Ma lasi singura, esti sigura ca vreau asta? Nu. nu vreau asta. Vreau singuratatea alaturi de tine. Nu ma parasi, nu ma lasa sa plang pe umarul unui strain. Ce stie un strain ce sunt eu cu adevarat?Cine ma cunoaste mai bine ca tine?Cine ma striga pe nume fara macar sa-l cunoasca? Cine ma intreaba si nu asteapta raspuns? Cine imi raspunde fara sa intreb? Cine ma face sa plang fara sa imi provoace durere? Cine imi sterge lacrimile fara sa ma atinga? Cine oare? Tu! Cine esti?Nu te cunosc dar iti cunosc mirosul si suflul. Ai fi in stare sa lasi fara suflare printr-un suflu sufletul celorlalti ca sa-mi cureti sentimentele goale si insufletite de tacere. Ma vrei fara sa vrei sa faci pacat, ma vrei prin ganduri dulci. Dansezi cu mine pe frunzele vietii. Conduci, eu nu stiu dansul asta. Nimeni nu m-a invatat pasii. Ma trag speriata din mainile tale. Trista zambesc speriata si totusi ma simt in siguramta cand iti aud bataile inimii tale moarte si pasii care fac zgomotul vantului. Te aud, te iubesc fara sentimente, te iubesc din tot sufletul insa ma retrag cand trebuie sa iti demonstrez. Nu stiu s-o fac, nu sunt in stare. Nu te superi, imi zambesti. Imi intorci spatele cand crezi ca trebuie sa ma descurc singura si ma porti pe valuri de curatre cand fac greseli. Te cutremuri cand ma vezi plangand...Cine esti defapt tu?Si ce vrei de la mine?